Publicatu : 27 janvier 2007

U riassuntu pè u ciculu 3

A signora di a furesta

Riassuntu pè u cicculu 3

Subitu dopu e prime piuvite di u vaghjime, a furesta di Vizzavona era in festa.
Sottu à quelle large è à quelli fai vechji è puvechji, millaie di funzi si mittianu in tocchisi.
Ci eranu i buletri, i liccini, i ghjallistorzi, i turchini, i paracqui, i scupini, i culumbelli, l’albitrozzi, e ghjalline, i falsi buletri è tanti è tant’altri.

Par disgrazia, quell’annu l’affari s’imbruttonu. Un ghjunghjiticciu, chjamatu Taviu, era vinutu à stà à cantu à a gara di Vizzavona.
Tutti i ghjorni, cuglia i funzi à spurtillate piene, po pigliava u trenu à falava à vende li à u marcatu d’Aiacciu.

Una sera, i funzi addisperati s’aduninu ind’una chjarina in piena furesta. Si lagnavanu :
- O tinti di noi, ci emu da passà tutti ! da annantu à u faiu duv’elle avianu da passà a invirnata, e so amiche e ghjire e cunsiglionu cusì :
- Andate à chere aiutu à a Signora di a furesta. Ella sì chì sciugliarà l’affare !

A Signora di a furesta si ne stava cù u so ghjacarellu ind’una casuccia vicinu à a Casa di a Natura di Vizzavona.
Cunnuscia tutti i sicreti di a furesta, di e sso piante è di i so animali è vinianu i sapiintoni di u mondu sanu à cunsultà la.
Messa à capu di i danni ch’ellu facia Taviu, a Signora prumesse à i so amichi i funzi ch’ella l’aiutaria.

U dopu ghjornu, a Signora di a furesta andò ind’è Taviu. Quellu si facia una bella frittata di funzi : hè cusì ch’elli li piacianu.
A Signora di a furesta li spiicò ch’ellu ci vulia à risparà i funzi, chì à l’arburi li ghjovanu assai : senza elli ùn crescenu micca bè.
Ma Taviu face arechje di marcante.

Taviu ripigliò, à issa più bella, à mette à l’abbottu a furesta.
Un ghjornu, scuprì buletri à voline più. O chì manghjata ch’ellu s’avia da fà !
I colse tutti à una para.
Mancu i chjuchi chjuchi a si franconu.

Ghjuntu a sera in casa soia, pigliò a frissoghja, si fece tamanta frittata è a si sciaccò senza lascià mancu un pillicculu.
Dopu cena è bellu techju, si lampò in lettu chì si vulia arrizzà à bon’ora par andà torna à stirpà tutte ste loche.

In la nuttata, li sintia u corpu da veru.
Era sicuru un’indigidtione, ma Taviu li parse d’esse si avvilinatu è cridia di more da u dettu à u fattu.
Spavintatu, chjamò à u succorsu a Signora di a furesta, chì sapia ch’ella cunnuscia e medicine par guarisce quelli chì s’avvilinavanu.

A Signora di a furesta capì subitu chì Taviu avia manghjatu troppu è ch’ellu avia solu un’indigistione di quelle. Sapia ch’ella u pudia guarisce prestu, ma, malignona, pigliò un’aria pinsirosa :
- Marchi male, o Taviu ! À dì la ti franca, sè ind’un gattivissimu statu !
- Oimè ! cricchinava quellu, zucchittendu da a paura.
- S’è tu mi prumetti chì mai più andarè à coglie funzi, circaraghju di guarisce ti, ma vole prima ch’è tù mi fii sta prumessa !
- A vi prumettu, briunò Taviu, a vi prumettu in capu à Mamma ! Hè finita è più cà finita, funzi mai più ne cugliaraghju !
Tandu a Signora di a furesta fece beie à Taviu una tisana d’arbigliule.
À u capu à duie ore, u tichjone fù bellu risanatu.

Dopu quella svintura, par tene a so prumessa, Taviu lasciò a furesta è turnò à campà in cità.
Allora, a Signora di a furesta, u so ghjagarellu, tutti i funzi cù e ghjire è l’arburi fecenu a festa tutta a nuttata.
È da tandu, fù dinò cuccagna in furesta di Vizzavona !

Word - 25 ko
Riassuntu pè u ciculu 3

PDF - 23.5 ko
Riassuntu pè u ciculu 3